Informații despre această calificare:
Tehnicianul ecolog și protecția calității mediului are competențe de conservare a biodiversității, aaplicând și respectând reglementări în vigoare la nivel european și internațional, privind dezvoltarea durabilă și grija față de mediul înconjurător. De asemenea, are competențe de recoltare a probelor de apă, aer, sol și de efectuare a unor analize ale factorilor de mediu. În același timp, are competențe de supraveghere și control a calității apei potabile și a apelor uzate, dar și a ecosistemelor antropizate, alături de competențe de gestionare a deșeurilor. Absolvenții își pot desfășura activitatea la diferiți agenți economici, în cadrul compartimentelor de Protecția mediului, în Agențiile de Protecție a Mediului, în diferite parcuri și zone protejate etc.
Domenii de aplicare:
- Caracterizarea ecosistemelor naturale și antropice;
- Investigarea ecosistemelor;
- Caracterizarea bazinelor hidrografice;
- Protejarea mediului înconjurător împotriva poluării;
- Gospodărirea apelor;
- Măsurarea mărimilor tehnice în domeniul Protecției Mediului;
- Gestionarea deșeurilor;
- Monitorizarea acțiunii fenomenelor extreme asupra mediului;
- Efectuarea operațiilor de bază în laborator;
- Efectuarea analizelor biologice și microbiologice;
Posibile job-uri în viitor:
- Tehnician ecolog;
- Auditor de mediu;
- Monitor mediul înconjurător;
- Responsabil de mediu;
- Consultant securitatea muncii;
- Laborant;
- Specialist managementul deșeurilor;
- Lucrător sortator;
- Agent Garda de mediu;
- Meteorolog:
- Laborant chimist;
- Expert în dezvoltare durabilă și agricultură ecologică;
- Analist biodiversitate.